• Răspunsuri din biblie

Istoria Bisericii Creștine "Emanuel" din comuna Bravicea raionul Călărași

21 mai 2011 | Doctrină |Radu Blendarencu

Tutelea

Comuna Bravicea este situată în codrii Moldovei. Această comună este cunoscută prin  faptul că a dat țării oameni care au contribuit la creșterea culturii și științei.  Vă propun să citiți un interviu cu păstorul bisericii din Bravicea, Sergiu Tutelea.

Radu Blendarencu: Domnule Tutelea, care este istoria bisericii din comuna Bravicea?

Sergiu Tutelea:  Biserica din satul  Bravicea are o istorie lungă.  Primul om care a adus credința în satul  Bravicea a fost  Cogâlniceanu Feodo.  Acesta  a  fost expulzat din țară unde a ajuns în România și aici  l-a primit pe Domnul Isus ca Salvator perosnal.  După o vreme s-a întors în satul său natal și a inceput lucrarea de misiune. Nu a trebuit sa treacă  mult  timp și au apărut primele roade.  De la început frații din Bravicea se adunau pe la case. Mult mai târziu prin anul  2008 a fost  deschisă casa  de rugaciune.  Acum în cadrul bisericii avem  24 de membri.

R.B. Cine sunt liderii bisericii ?

S.T.  Deși suntem o biserică mică, avem foarte mulți  frați și surori care se implică în lucrarea de slujire. Eu (n.a. Sergiu Tutelea) sunt păstorul bisericii . Apoi avem doi predicatori dintre care unul este misionar în stul vecin, este vorba de Sergiu Grigoraș. Mă bucură mult și implicarea altui bun predicator Mihai Sclifos.  Școala duminicală are trei profesoare Dina Marusic, Mariana Burlea și Silvia Tutelea.

R.B. Cum vă  implicați în societate în care trăiți?

S.T. În cadrul bisericii avem un centru de binefacere susținut de o biserica din Germania, activitatea  acestui centru centrului constă dintr-o cantină sociala unde hrrănim în jur de  25-30 copii din famlii  social vulnerabile  și peste 20 de bătrâni cărora  le ducem un prinz la domiciliu. Cu acești copii facem și studiu biblic  și  îi ajutam pe copii să-și facă lecțiile pentru  acasă. În afară de centrul de binefacere biserica are un proiect  social pentru copii social vulnerabili. Peste  o suta de copii primesc  lunar ajutor material.  Aceasta lucrare de binefacere  ne deschid uși minunate pentru Evanghelie. În fiecare duminică la școala duminicală  vin aproximativ 40-50 copii.  Acest lucru   se datorează proiectelor sociale în care suntem implicați și dedicării frumoase a membrilor din biserică. O altă implicare frumoasă este că noi ca și biserică  organizăm  tabere de vară cu copii și tinerii din localitate.
 

R.B. Care sunt  cele mai mari nevoi ale bisericii pe care o păstoriți ?

S.T. Viziunea bisericii  este  de a planta câte o biserică în satele vecine. De aceea ne rugăm ca Domnul să scoată cât mai mulți  lucrători din biserica noastră, care să fie gata  să plece  în aceste sate. Apoi o să ne rugăm pentru misiunea din satul Meleșeni , unde am început  plantarea unei biserici. Vrem ca vara să organizăm o tabără pentru copii care ne va solicita  foarte mult  financiar. Să vă rugați  ca să vină copii cât mai mulți copii și tineri . O altă nevoie este  trezirea spirituală a oamenilor din acest sat, dar și din satele vecine.

R.B. Vă mulțumesc mult

 

Share

 

Ultimele comentarii

 

 

Întreabă preotul
Mărturisirea păcatelor
Răspunsuri din Biblie   
Este îngăduit creștinului să rezolve temele pentru colegi la școală?
22 mai 2013 | Educație
Întrebare:  Este rău să rezolv lucrările de laborator ale colegilor de clasă în schimbul banilor? Pentru mine nu este greu să fac acest lucru. Până acum au venit mai multe propuneri. Eu nu prea știu ce să fac. La moment le-am spus că nu am timp, dar cred că e doar o soluție temporară.  Nu este bine să rezolvi lucrările de laboratăr ale colegilor de clasă în nici un fel pentru că te faci complice la înșelăciune. Colegii tăi vin
Cum să procedeze creștinii când Numele lui Dumnezeu este hulit?
21 mai 2013 | Societate
Întrebare:  Referindu-se la homosexuali, la un post de televiziune, Feodor Ghelici, a lansat o ofensă foarte serioasă la adresa lui Dumnezeu spunând că Dumnezeu uneori la beție face ce nu trebuie. Cum trebuie să procedeze creștinii când aud astfel de blasfemii la adresa lui Dumnezeu?  Părerile sunt foarte împărțite între creștini, dar am văzut că de cele mai multe ori unii își scuză nepăsarea, sau frica cu "afirmații
15 cărți de studiu biblic care abordează homosexualitatea din prisma Sfintei Scripturi
18 mai 2013 | Educație
În contextul evenimentelor ce au loc în această săptămână în țara noastră, cu privire la inițiativele homosexualilor și lesbienelor de a organiza parada LGBT pentru a impune societății drept normă acest păcat, vă recomandăm o listă de 15 cărți în care veți găsi abordată homosexualitatea din prisma Sfintelor Scripturi. Biblia nu spune doar că homosexualitatea este păcat, dar arată bine consecințele răspândirii acestui păcat asupra
Știri   
ANUNȚ! Sesiunea bibilică
22 mai 2013 | ora 09.54 | Naționale
În perioada 10-22 iunie, în cadrul Institutului de Studii Biblice Inductive din Republica Moldova, va avea loc sesiunea intitulată "Doctrinele Bibliei". Învățătorul Bibliei, Anastasia Filat, va preda cursul "Legământul".  "Este un curs despre planul de salvare al omenirii. Veți descoperi de sinestătător adevărurile fundamentale despre Dumnezeu, Isus Hristos, om, păcat și îngeri revelate pe paginile Sfintelor Scripturi", precizează organizatorii. Sesiunea va fi predată în limba română și se va desfășura la Chișinău,
EXCLUSIV! Interviu cu Alexandru Oleinic, președinte Partidului Popular din Republica Moldova
21 mai 2013 | ora 16.51 | Interviu cu politicienii
Așa cum am anunțat anterior, portalul Moldova Creștină în colaborare cu săptămânalul "Ziarul Liber", au decis să meargă în fiecare săptămână la câte un partid politic din Republica Moldova pentru a adresa politicienilor întrebările care vă frământă. Astăzi vă punem la dispoziție un interviu cu președintele Partidului Popular din Republica Moldova, dl.Alexandru Oleinic. În perioada 2009-2011 a deținut funcția de Ministru al Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, făcând parte din conducerea
Pro-Familia: Declarațiile unor oficiali europeni și internaționali de la Marșul LGBT sunt profund ofensatoare
21 mai 2013 | ora 09.47 | Naționale
Marșul LGBT de duminica trecută nu a trecut neobservat. Asociația "Pentru Familie" a lansat astăzi o scrisoare deschisă către conducerea țării și organele abilitate, în legătură cu îngrijorarea sa față de declarațiile unor oficiali de rang înalt europeni și internaționali, prezenți în calitate de oaspeți la Marșul organizat de Asociația "Gender Doc-M" la 19 mai.  Pro-Familia face referire la membra Parlamentului Olandei, dna Marije Cornelissen care, în discursul său de susținere a Marșului LGBT, a calificat cetățenii Republicii
Moldova Creștină TV   
Духовная Война и сила молитвы - Урок 13
22 mai 2013 | ora 09.32 | Духовная война
Как можно победить в духовной войне? Какую роль имеет молитва?Урок 13-й из курса по индуктивному изучению Библии "Духовная война". Общий обзор курса.Преподает Ширинай Досова.
Micul Dejun - Biblia
21 mai 2013 | ora 06.01 | Micul Dejun
“Cartea aceasta a Legii să nu să se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi şi noapte, veghind, astfel încât să poţi împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi oriunde vei merge şi vei prospera!” (Iosus 1:8)
Ce spune Dumnezeu despre sexualitate?
17 mai 2013 | ora 08.33 | Manuale de studiu Biblic
Statisticile arată că fiecare a parta familie tânără din Republica Molodova nu poate avea copii, iar numărul avorturilor se menţine la cifra alarmantă de 14 mii pe an, în consecinţă populaţia Moldovei îmbătrâneşte cu fiecare an. Într-o cultură supra saturată cu informații despre sex, multora le vine greu să creadă că lui Dumnezeu Îi pasă de acest domeniu al vieții. Alții nu știu să tragă linia de separare pentru a nu merge prea
Blogosfera   
Homosexualii au avut doar de câștigat în acest an. Continuăm să reacționăm?
19 mai 2013 | ora 13.42 | Vitalie Marian
Privind la toate evenimentele care s-au desfășurat în ultimele 24 de ore, pot să constat faptul că comunitatea LGBT din Republica Moldova a avut doar de câștigat de pe urma interzicerii de către Judecătoria Centru a marșului pe artera centrală a Chișinăului. Nu că aș fi împotriva deciziei instanței, ba chiar o salut și o consider înțeleaptă, întrucât judecătorul a încercat astfel să evite ciocnirile violente care s-a fi putut produce, având în vedere că astăzi în PMAN s-au adunat câteva mii de
Educația Creștină:școli de stat sau educație centrată pe creșterea valorilor spirituale?
19 mai 2013 | ora 09.16 | Vitalie Bugaian
Instituțiile educaționale de stat se află într-o profundă criză care a apărut nu neapărat din cauza remunerației slabe sau a lipsei personalului calificat, ci pentru că în centru educației laice nu este Dumnezeu care schimbă sufletele oamenilor și îi face mai înțelepți, buni, eficienți, conștiincioși, puternici în ciuda tuturor greutăților și condițiilor. Educația pe lângă biserici este practicată de mult timp în multe țări din lume și cred că ar trebui să renască această practică și la noi. În centru
Despre cazul adolescentei din Cimișlia, violată timp de 6 ani de tatăl vitreg.
18 mai 2013 | ora 01.32 | Vitalie Marian
N-a trecut mult timp de la crimele oribile de la Hâncești și Cantemir, cum iari în presă a apărut un nou caz srigător la cer. O adolescentă în vârstă de 14 ani din satul Artimonovca, Cimișlia a mărturisit că ar fi fost violată timp de 6 ani de tatăl ei vitreg. Cazul a ieșit la iveală după un examen la ginecolog, la școală. Bărbatul a fost reținut iar poliția susține că acesta și-a recunoscut vina.  Nu pot găsi cuvinte potrivite pentru a comenta cazul. Sunt indignat. Omul acesta i-a distrus viața fetei. Mă întreb, cum o să-și
© 2013 Moldova Creștină. Toate drepturile sunt rezervate. Creat de web-studio.md