Ce înseamnă termenul „frate” la evrei?

Întrebare:

Ce înseamnă termenul “frate” la evrei? 

ce inseamnă termenul ”frate” la evrei?

În Vechiul Testament cuvântul “frate” se referă la o relație de sânge și frații ce au tată comun. Astfel cuvântul “frate” în Sfânta Scriptură se referă la: 

  1. O relație naturală de familie:

    Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui. (Matei 1:2)

    Deci Iuda și frații lui de sânge. Chiar dacă copiii au avut mame diferite, tatăl lor este Iacov. Deci sunt frați de sânge. 

  2. O relație de rudenie:

    Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci sîntem fraţi.” (Geneza 13:8)

    Avraam nu era fratele lui Lot, ci unchi, dar în textul acesta cuvântul “frate” arată relația de rudenie ce era între ei. 

  3. Cetățeni ai aceleiași țări: “pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe Evreu şi pe Evreică, şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său Iudeu.” (Ieremia 34:9) și “Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi.” (Matei 5:47) În multe țări din Asia Mijlocie dacă te adresezi la un cetățean pe care nu-l cunoști cu cuvântul “frate” nu-l ofensezi, ci arăți respect. Este un mod de adresare, o formă de a arăta respect.  
  4. Aliați. Solomon și Hiram, împăratul Tirului, se numesc frați unul pe altul după ce au intrat în alianță politică:

    Hiram a ieşit din Tir, să vadă cetăţile pe cari i le dădea Solomon. Dar nu i- au plăcut şi a zis: „Ce cetăţi mi-ai dat, frate?” Şi le-a numit ţara Cabul, nume pe care l-au păstrat pînă în ziua de azi. (1 Împărați 9:12-13) 

  5. Rudă spirituală. În Noul Testament toți cei ce aud și împlinesc cuvintele Domnului Isus sunt frații și surorile lui: ”Dar El, drept răspuns, a zis:

    Mama Mea şi fraţii Mei sînt cei ce ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu şi-l împlinesc. (Luca 8:21)

    Comunitatea creștină a continuat să folosească termenul ”frate” pentru cei ce urmează și împlinesc învățătura Domnului Isus Hristos. Apostolul Pavel se adresează comunității creștine cu termenul “frate, fraților, frații etc”, desemnând întreaga comunitate creștină, atât bărbați cât și femei ca fiind frați în Isus Hristos.

În concluzie, am putea spune că termenul ”frate” are o funcție dublă, descriind atât relația fizică, cât și cea spirituală și care arată importanța atât a familiei fizice, cât și a celei de credință.